Răspândesc lumini şi puncte dintr-o zare,
plăpânde sentimente-ne-nţelese,
rudimentare forme din coşuri de nuiele
şi carte către sufletu-mi, departe.
Eu doar îi spun, încet, şoptit,
să nu mă lase să îmi fie frică
de noaptea grea, şi-n asfinţit
să-mi fie pernă pentru vise.
Rămân din apa urcată-n ceruri, către soare
senine forme, lipsite de culoare,
închipuitele păreri că suntem tărână pentru munţi, în depărtare,
şi somnul pietrelor îl tragem peste pleoape
atunci când ne indoim că mai putem fi umbră
printre-atâtea şoapte...
No comments:
Post a Comment