Wednesday, February 24, 2010

Friday, February 19, 2010

E alb, e liniste, e padure

E-atâta linişte când este alb
şi în vazduh înoată gânduri.
Pe lungi cărări uitat-am paşi
şi suflul alb spre vârfuri urcă.

Mi-e-atât de dragă azi, pădurea,
c-un braţ mă-nlănţuie, cu adierea
ca pruncul ei în prag de dalbă viaţă
aşa mă simt, în sufletu-i de gheaţă.

De ce să vreau să mă întorc în lume
cînd liniştea e mai presus de toate?
Pădurea înţelege grai de suflet
şi Dunărea îmi este sete pentru viaţă.

















Tuesday, February 16, 2010

Volute

Apusuri albe

fire de prezent s-ascund în mantia celor tăcute
în colţuri de gând se-nfiripă prezentul
e încă iarnă chiar dacă în urma ei
tălpile rămân până la venirea soarelui...


bate clopotul, cafeaua încă mi-e caldă
contradicţie de fapte aparente
uneori mă zgârii şi din degete curge plânsul
ca atunci când pruncii plâng fără vorbe...


ruga iernii e albă, îngenunchiază gândul
miros de răsină, pe o colină apune soarele
veşmânt de oase, haină efemera plină de riduri
osemintele prezentului sunt trecute amintiri...


am inţeles din tot albul iernii
că apusurile sunt albe pe frunte de zăpadă.














Sunday, February 14, 2010

Lemn (prin apă şi foc)

Padurii

câte primăveri trecut-au peste tine
glas nedesluşit şi apripi ţi-au cântat
balada vremurilor care
apus-au în fiecare seară pe-o culme lângă sat.

câte păduri sunt astăzi trecute amintiri
şi zările plâns-au cu rumeguşul rănilor dintâi
dorm oameni cu lemnul căpătâi
şi se trezesc din somnul iernii cărările pustii.

tac...
aştept să crească verde, frunza de alun.