Friday, October 9, 2009

pasari, umbra gandului intre cer si pamant

cateodata ma invaluie ganduri
ca mantie seculara atat de grea de mine
pasii au urme de caramizi
grele ca vise care nu se termina
decat cu pulbere rosiatica
ma-nfioara pustiul de seara
drumurile oamenilor curg
spre rasarit, funingine
urma de talpa o compun
dintr-o linie curba
mi-a ramas adanc
pe retina
nemarginirea
impunsa
cu agrafa din parul mamei
fruct dorit de-o copilarie
aprinsa...








Tuesday, October 6, 2009

Padure, padure...

Cutreier cararila padurii in cautarea tainei frunzelor de toamna. Dinspre rasarit vin peste mine randuri, randuri de ganduri galbene. Imbatranite de vremea anotimpurilor, cararile pleaca fruntile cu tample carunte de trecerea vantului, de dogoarea soarelui, de plansetul tainic al cerului. Fosnet, taina, tacere, ingandurare...demnitatea copacilor ma face sa ridic privirea sus, departe sa-mi agat priviea in aripile corbilor si apoi sa le cobor langa trunchiurile unde lacrimi de toamna acopera pamantul inasprit de-atata trecere de secole peste el.
Daca as avea brate lungi, lungi, le-as inconjura in jurul padurii si as dormi pe crengi ca pe o perna plina de vise verzi, galbene, aramii, rosii. De fiecare data iau cu mine fragmente din visul padurii pe retina sau in cutia mica a aparatului spre a le transpune in casa imaginilor, tacut, inalt cat o toamna.
Mi-e draga padurea, mi-e draga!