Tuesday, February 16, 2010

Apusuri albe

fire de prezent s-ascund în mantia celor tăcute
în colţuri de gând se-nfiripă prezentul
e încă iarnă chiar dacă în urma ei
tălpile rămân până la venirea soarelui...


bate clopotul, cafeaua încă mi-e caldă
contradicţie de fapte aparente
uneori mă zgârii şi din degete curge plânsul
ca atunci când pruncii plâng fără vorbe...


ruga iernii e albă, îngenunchiază gândul
miros de răsină, pe o colină apune soarele
veşmânt de oase, haină efemera plină de riduri
osemintele prezentului sunt trecute amintiri...


am inţeles din tot albul iernii
că apusurile sunt albe pe frunte de zăpadă.














2 comments:

Mishuk said...

jos pălăria...
versuri profunde...mai ales pentru cei ce privesc natura şi dincolo de implicaţiile...directe...fizice.
îmi place cum într-o lumină nouă, ai dat culoare unei ierni...de care, până să citesc din rîndurile tale, eram sătul.Mi-ai deschis ochii şi am văzut.Ani la rând am râvnit la îmbulgăreala copilărească şi firească...e dragoste....e frumos...felicitari...talent...şi ochi de şoim...artist curat.felicitări!

Mirela said...

Multumesc pentru gandurile albe, Mishuk...o sa le pastrez cu drag si ma bucur ca am adus putina lumina in iarna ta, alba!

Mirela
:)