Lumină lină

Din lumănări culeg nevinovăţia.
Din picurul de ceară modelez vise.
Şi tac...închid alene pleoapele să îmi fie lumină în vise.
Şi astăzi şi întotdeauna.
Alunec într-o lume nevăzută, a mea, cunoscută dintre toate luminile de dincolo de priviri, necunoscute. Spuneam candva că rostul lumânării este să ardă...şi o lumanare stinsă este inutilă, tăcută, rece...şi noi, oamenii, avem lumina noastră. Pe chipul celor cărora le picurăm în suflete pentru o clipă, lumina. Aş fi vrut să găsesc un sinonim pentru cuvântul lumină dar se lasă căutat şi atunci nu-l mai inlociesc cu nimic, îi adaug o completare şi atât: flacăra! Să lumineze drumuri, vise, vieţi...