Cutreier cararila padurii in cautarea tainei frunzelor de toamna. Dinspre rasarit vin peste mine randuri, randuri de ganduri galbene. Imbatranite de vremea anotimpurilor, cararile pleaca fruntile cu tample carunte de trecerea vantului, de dogoarea soarelui, de plansetul tainic al cerului. Fosnet, taina, tacere, ingandurare...demnitatea copacilor ma face sa ridic privirea sus, departe sa-mi agat priviea in aripile corbilor si apoi sa le cobor langa trunchiurile unde lacrimi de toamna acopera pamantul inasprit de-atata trecere de secole peste el.
Daca as avea brate lungi, lungi, le-as inconjura in jurul padurii si as dormi pe crengi ca pe o perna plina de vise verzi, galbene, aramii, rosii. De fiecare data iau cu mine fragmente din visul padurii pe retina sau in cutia mica a aparatului spre a le transpune in casa imaginilor, tacut, inalt cat o toamna.
Mi-e draga padurea, mi-e draga!
2 comments:
Mirela, unde sunt facute pozele ? Pot sa intreb ? :D
Sunt superbe... by default !
Da, sigur ca poti intreba...sunt facute intr-o padure care-mi aduce multa liniste in suflet pe meleagurile noastre romanesti, undeva tot prin zona Moldovei...:)
Post a Comment