Lumină lină

Din lumănări culeg nevinovăţia.
Din picurul de ceară modelez vise.
Şi tac...închid alene pleoapele să îmi fie lumină în vise.
Şi astăzi şi întotdeauna.
Alunec într-o lume nevăzută, a mea, cunoscută dintre toate luminile de dincolo de priviri, necunoscute. Spuneam candva că rostul lumânării este să ardă...şi o lumanare stinsă este inutilă, tăcută, rece...şi noi, oamenii, avem lumina noastră. Pe chipul celor cărora le picurăm în suflete pentru o clipă, lumina. Aş fi vrut să găsesc un sinonim pentru cuvântul lumină dar se lasă căutat şi atunci nu-l mai inlociesc cu nimic, îi adaug o completare şi atât: flacăra! Să lumineze drumuri, vise, vieţi...

Iarna pe un fir de vorbă

imbratisare alba

murgii albi pandesc din alburi
si din zapezi baut-au apa
topesc ghetarii din privire
si aripile se intind deodata
de ce e iarna si de-i frig
de ce ingheata de durere polii?
sa inteleg cuvintele e-un rost
si din batai de inima
azi cresc castele...

trecere din galben spre pamant - frunze

de ce simt galbenul din frunze
si curg alene printre amintiri
de ce sunt singur printre oameni
si-nalt spre ceruri doar priviri?

de ce nu caut catre lume
sa stau zabava cate-un ceas
pe-o coama aspra de genune
si mut de al naturii glas?

ma-ncumet sa citesc un rand
dintre o mie scrise-n mine
si cer ragaz de un popas
in toamna vesnica de-acas`...